Ciresarii

Ok...sunt o oaie care a ajuns la "venerabila" varsta de 21 de ani. Inca am scapat nemacelarita, netunsa...am scapat. Am avut ce-i drept intalnirile mele cu lupii si alte dobitoace. Dar sunt intreaga. In fine, nu asta e ideea.
Ce vreau sa spun (sa scriu adica) este ca imi e dor de copilarie. Citesc Ciresarii a nu stiu cata oara. Trag de ultimu' volum, ca imi e greu sa ma despart de ei din nou. I-am citit mielusica fiind si m-am indragostit de Victor (deh, primul meu amor). Tanjeam dupa ei! Si inca tanjesc...dupa Olguta si Dan de La Medeleni, dupa Mihail, caine de circ. Vreau sa ma intalnesc din nou cu Zburatorul lui Eminescu si sa cred cu toata fiinta mea in Luceafarul. Exact ca atunci cand seara imi citea matusa mea( profa de romana ce sa zic).
Vreau sa fiu copil din nou. Sa alerg, sa ma joc de-a v-ati-ascunselea, chiar sa fiu pedepsita. Si vreau sa visez (nu ca asta nu ar fi inca una din ocupatiile mele principale), dar sa visez ca pot fi ce vreau, cine vreau, cum vreau. Vreau sa zbor, sa fiu mov si sa rad in soare. Na...asta e!!!
De fapt...nu mi-a taiat nimeni aripile. Nu de tot cel putin. Prin urmare pot sa zbor, sa fiu mov si sa rad in luna (ca e noapte acum, dar si asta imi convine).
Si sunt sigura ca si tu poti zbura. Sa fii ce vrei, cine vrei! Copilul e acolo, in tine. Elibereaza-l!!! Razi, alearga, joaca-te...E dreptul tau, al meu, al nostru. Sa fim copii. Nu ne opreste nimeni. Fiti copii, mielusei, porcusori, capritze. Fiti niste pui fericiti si zburdalnici.
Eu, oaia mov, va las. Ma duc intr-o plimbare. Am un rendes-vous cu luna. Si nu uita "Tout est possible!". Trebuie doar sa crezi.